Dr. Eugen SAVA
Muzeul National de Istorie a Moldovei

Dr. Ion TENTIUC
Muzeul National de Istorie a Moldovei

Dr. Ana BOLDUREANU
Muzeul National de Istorie a Moldovei

Cetatea Tighina/Bender este una dintre cele mai mari fortificaţii medievale din spaţiul pruto-nistrean şi, totodată, una din cele mai puţin cunoscute prin cercetări sistematice. Împreună cu cetăţile Hotin, Soroca, Orheiul Vechi şi Cetatea Albă, toate situate pe malul drept al Nistrului, alcătuiau un sistem defensiv eficient pentru apărarea hotarelor Ţării Moldovei (Fig. 1).

Cea mai timpurie menţiune a Tighinei, în calitate de aşezare şi vamă, o găsim în privilegiul comercial, din 6 octombrie 1408, acordat de domnitorul Alexandru cel Bun negustorilor lioveni. Ulterior, pe tot parcursul secolelor XV şi XVI, numele Tighinei este consemnat frecvent în documentele medievale. Conform opiniei unor cercetători, localitatea pare să facă parte din categoria aşezărilor apărute înainte de întemeierea statului medieval noldoveneasc. Totuşi, până la sfârşitul secolului al XIV-lea, aşezarea de pe Nistru (şi vama) nu a fost una foarte importantă pentru că aceasta nu apare, de rând cu Cetatea Albă şi Hotinul, menşionate pe Nistru în „Lista oraşelor ruseşti îndepărtate şi apropiate”, alcătuită între 1387 şi 1392.

Prima încercare de a stabili vechimea cetăţilor noastre a întreprins-o cronicarul Miron Cosin (1633-1691), care a făcut şi o primă atribuire a fortificaţiilor moldoveneşti pe care le credea a fi construite în perioade diferite de „dacii cei vechi”, de romani, de genovezi sau de domnitori. Învăţatul cronicar considera că cetăţile Suceava, Neamţul, Hotinul şi Tighina sunt fortificaţii vechi, refăcute de domnii ţării.

Fără a preciza originile şi cine au fost constructorii ei, domnitorul Dimitrie Cantemir (1673-1723) credea că pe Nistru, la Tighina, a existat o cetate moldovenească pe care turcii nu au reuşit să o cucerească.

În documentele moldoveneşti care menţionează localitatea, începand cu privilegiul deja menţionat pentru lioveni, de la 1408, la Tighina, de rând cu vama domnească şi trecerea, este amintită o strajă. În unicul document de la domnitorul Stefan cel Mare (1457-1504) în care apare Tighina, deasemenea este amintită straja.

Cât priveşte cetatea de la Tighina, cercetătorii din secolul al XIX-lea, urmând informaţiile care circulau în secolele anterioare, au acreditat ideea ca ar fi fost construită în secolul al XII-lea de către genovezi, ca şi Hotinul şi Cetatea Albă. Istoricul militar Aleksandr Zaşciuk vedea în arhitectura citadelei interioare un pronunţat caracter apusean. Colonelul S.I. Kornilovici menţiona că „Cetatea Bender, în moldoveneşte Tighina, a fost câştigată de către Poartă de la Principatul Moldovei pe la sfârşitul secolului al XVI-lea împreună cu raiaua Benderului[1].

În legătură cu aceste informaţii poate fi pusă şi scrisoarea domnitorului Ştefan Petriceicu, din 30 martie 1673, publicată de Bogdan Petriceicu Haşdeu în Columna lui Traian, adresată Genovei, în încercarea de a crea un front antiotoman, în care se menţionează că cetatea Tighina ar fi fost stăpânită cândva de genovezi. Pe de altă parte, P.N. Batiuşkov a atribuit fortificaţia marelui duce lituanean Vitold, care ar fi construit-o în anul 1395.

În secolul XX Nicolae Iorga considera că cetatea de la vechea trecere de la Nistru exista „deja vers la motie du XIV-e siecle”[2]. Aceeaşi idee este acreditată şi de către C. C. Giurescu care considera că vechea întăritură de la Tighina, probabil de lemn şi pământ, a fost luată în stăpânire de domnii Moldovei odată cu extinderea hotarelor ţării până la Nistru şi Maree Neagră din anii 70-80 ai secolului al XIV-lea.

Creşterea economică şi politică a statului medieval moldovenesc, odată cu retragerea autorităţilor Hoardei de Aur din regiune, a condus la stabilirea unor puncte vamale domneşti la vechile vaduri de la Nistru. În legătură cu aceasta este şi creşterea importanţei „drumului comercial moldovenesc”, care urma pe malul drept al Nistrului, de la Cetatea Albă, prin Tighina şi Suceava, spre Liov şi oraşele hanseatice din ţările nordului[3]. În partea de est a Ţării Moldovei cele mai cunoscute şi practicate erau trecerile pe la vadul de la Hotin, vadul Sorocii, vadul Raşcu, vadul lui Vodă şi vadul Tighinei. Pornind de la analiza originii topicului, C.C. Giurescu a demonstrat că însăşi numele Tighinei, aşa cum apare el, în formă compusă, în primele documente scrise: Teageaneakeaciu - în actul de la 6 octombrie 1408; Tegenekeciu – în cel de la 18 martie 1434; Tiginakeaciou sau Tegenakiciou - de la 29 iunie 1456, înseamnă „vadul de la Tighina” sau „locul de trecere de la Tighina”. Astfel, cuvântul „checi” sau „chici” nu este altceva decât un nume comun care desemnează un vad sau un loc de trecere. Asemenea  chici-uri sunt întâlnite în mai multe locuri ale spaţiului românesc, în special la vadurile unor ape mari.

Ion Nistor credea că deja voievodul Alexandru cel Bun aşezase un vameş la Tighina, care era a două trecătoare ca importanţă peste Nistru, după cea de la Hotin. De rând cu Cetatea Albă, Chilia şi Hotinul, Tighina este inclusă în numărul celor mai importante centre de comunicaţie cu străinătatea, acestea fiind şi cele mai importante pieţe comerciale ale Moldovei medievale.

Este necesar să menţionăm că prima şi unica menţiune certă despre existenţa fortificaţiei moldoveneşti propriu-zisă, a cetăţii (probabil de lemn şi pământ), o găsim în Cronica moldo-polonă de la mijlocul secolului al XVI-lea. Aceasta relatează, cu referire la cuceririle otomane din anul 1538, că sultanul turc Süleyman „a pus stăpânire pe cetatea moldovenească Tighina”[4].

Izvoarele istorice permit să înţelegem că, în rezultatul expediţiei sultanului Suleyman Magnificul din anul 1538, Tighina a fost încorporată în hotarele Porţii otomane, alcătuind, împreună cu satele adiacente (12 sate, cum crede Dimitrie Cantemir sau 18 la număr, după alţi autori), o unitate administrativă distinctă, un sanjeacbeilic, o marcă de hotar, de rând cu cele de la Chilia şi Cetatea Albă. Se consideră că după ocuparea sudului Basarabiei, în scopul fortificării regiunii ocupate, otomanii construiesc, pe malul Nistrului, o cetate de piatră.

Nu există până în prezent informaţii documentare directe despre edificarea cetăţii. Unica mărturie se consideră a fi cronograma sau „tarihul lui Süleyman”, o inscripţie pe o placă de marmură, care până în anul 1882 se mai putea vedea deasupra porţii de intrare în citadelă. Pe ea era menţionat anul 945 după Hegira, care corespunde anilor 1538-1539 d. Chr. În calitate de mărturie indirectă este prezentată informaţia oferită de Ieronim Laski într-o scrisoare adresată regelui Ferdinand I al Ungariei, datată cu 13 martie 1541. În ea se menţionează despre „fortăreaţa Tighina ridicată de curând”[5]. Transformată în raia otomană, Tighina a fost redenumită în Bender, un termen turcesc, de origine persană, cu înţelesul de „port fluvial; chei; loc de acostare”[6].

Cercetările contemporane privind originea şi evoluţia cetăţii Tighina nu au condus la emiterea unor ipoteze credibile. Istoricul Ştefan Ciobanu, care a dedicat un studiu important cetăţii, menţiona că „trecătoarea de la Tighina a determinat înfiinţarea unei aşezări omeneşti în această localitate, iar mai pe urmă crearea unui punct de apărare a vadului, unei cetăţi”[7]. Tot aici autorul subliniază că „nu găsim nimic în sprijinul ideii că cetatea Tighina ar fi fost întemeiată de către moldoveni”[8]. Şi ca o concluzie, Şt. Ciobanu conchide: „aşa dar, cetatea Tighina a fost ridicată de către turci...”[9].

După părerea lui Dinu Poştarencu la Tighina, „din ordinul lui Soliman, fiind folosite resursele locale şi munca ţăranilor din împrejurimi, se construieşte în locul citadelei moldoveneşti o cetate destul de puternică pentru acele vremi”[10].

Ion Chirtoagă susţine că pentru a înlătura pericolul tătar, care în anii 80-90 ai secolului al XV-lea a crescut foarte mult, Ştefan cel Mare a continuat să întărească sistemul de apărare de pe Nistru. Pentru aceasta, la finele secolului al XV-lea, lângă vechea localitate moldovenească Tighina Ştefan cel Mare a construit o mică fortăreaţă din lemn şi pământ, având menirea de a reţine pătrunderea în Moldova, prin trecătoarea de la Tighina, a tătarilor, care participaseră la campaniile otomane din 1478 şi 1484 împotriva lui Ştefan cel Mare. Pe locul cetăţii vechi turcii au construit, în anii 1538-1539, o fortăreaţă de piatră.

O ipoteză aparte a lansat Gheorghii Astvaţaturov, care crede că, din contra, cetatea (citadela) a fost construită în prima jumătate a secolului al XVI-lea de către triburile nomade turceşti ale iuriucilor, la comanda tătarilor. Este cunoscut însă faptul că iurucii nomazi, de rând cu alte populaţii nesedentarizate din cuprinsul Imperiului otomam, erau scutiţi de corvoadele proprii sedentarilor. Menţionăm în acest sens Codul de legi (kanuname) al sultanului Mehmed al II-lea Fatih din anul 1477 care stipula că „eskingii, iurucii, ceatalii şi iamacii să nu dea darea orzului şi paielor, construirea cetăţilor şi altele...”[11].  

În opinia lui Andrei Krasnojon cetatea turcească de la Bender a fost construită în şase etape, dintre care primele trei sunt cele mai importante: 1. în anul 1538 a fost construit un mic castel (citadela); 2. în anul 1584 acesta a fost înconjurat de un şanţ şi un sistem de turnuri şi cortine şi, 3. în cea de-a treia etapă, în anul 1619, a fost finalizată construcţia frontului de bastioane externe.   

Arhitectul Valentin Voiţehovski considera că cetatea de la Tighina a fost o întăritură moldovenească care a fost refăcută de otomani. Conform autorului, în arhitectonica cetăţii pot fi observate elemente de arhitectură moldovenească. „Cercetând zidurile citadelei, s-a descoperit că pe verticală acestea sunt formate din două straturi, ceea ce vorbeşte despre existenţa cetăţii până la invazia otomană. Cel de-al doilea strat, a fost adăugat, cum se vede, de către constructorii lui Sinan”[12]. V. Voiţehovski a evidenţiat trei perioade în evoluţia fortificaţiei medievale: Primei etape îi aparţine citadela cu pereţi subţiri, construită de voievozii moldoveni la sfârşitul secolului al XIV-lea; în cea de-a doua etapă, datată cu anul 1538, otomani o consolidează căptuşind pereţii citadelei moldoveneşti; iar în cea de-a treia etapă, aparţinând secolului al XVIII-lea, sunt construite zidurile exterioare sau cetatea exterioară.

Mariana Şlapac consideră drept cea mai verosimilă ipoteza exprimată de C.C. Giurescu ş.a. că la Tighina a existat o strajă moldovenească de pământ şi lemn, care a fost înlocuită de otomani mai târziu cu o fortăreaţă puternică de piatră. 

Investigaţiile arheologice de întindere limitată, efectuate de cercetătorul Ion Hîncu în anul 1969 lângă citadela cetăţii de piatră, au permis depistarea unor complexe locative şi a unui şanţ de apărare aparţinând secolelor XV-XVI. Săpăturile arheologice au condus la identificarea, pe locul cetăţii bastionale de piatră, a unei fortificaţii, probabil de lemn şi pământ, care a precedat construcţia de la mijlocul secolului al XVI-lea. Conform autorului, în partea de nord a citadelei de piatră „au fost descoperite rămăşiţe ale şanţului şi valului unei cetăţi, cât şi ale unei case de locuit, în care  se găseau mai multe obiecte arheologice din secolele XV-XVI”[13]. Suprafaţa curţii cetăţii de formă circulară sau ovoidală era acoperită cu un strat de arsură şi cenuşă. Obiectele de ceramică şi metal poartă urme ale incendiului[14]. Pe resturile acestei cetăţi de lemn şi pământ în anul 1538 au fost ridicate zidurile de piatră ale actualei citadele.

* * *

În condiţiile dislocării permanente în interiorul cetăţii, pe toată perioada modernă şi contemporană, a unor unităţi militare (ruseşti, româneşti, sovietice, transnistrene), a fost imposibilă efectuarea unor lucrări de investigare ştiinţifică a fortificaţiei (Fig. 2).

Schimbările din ultimii ani, inclusiv şi cele legate de evacuarea parţială a unităţilor militare din cetate, au făcut ca accesul pentru documentarea ştiinţifică a cetăţii să nu fie categoric restrictiv. Investigaţiile de suprafaţă au constatat starea generală de uzură avansată a tuturor componentelor fortificaţiei medievale şi necesitatea stringentă de a efectua cercetări complexe interdisciplinare, arheologice, arhitecturale şi istorice, şi includerea lor în circuitul ştiinţific. Totodată, starea de degradare în care se află fortificaţia, impune măsuri urgente pentru conservare în vederea restaurării şi muzeificării edificiilor complexului. Una din strategiile investigaţiilor multilaterale prevede includerea fortificaţiei în circuitul turistic naţional şi internaţional (Fig. 3).

Analiza chiar şi superficială a istoriografiei originii şi evoluţiei cetăţii Tighina/Bender vine să sublinieze odată în plus faptul că fortificaţia de la vechiul vad al Nistrului este insuficient cercetată ştiinţific. Până în prezenti nu există o ipoteză credibilă, bine documentată ştiinţific şi demonstrată, privind perioada iniţială de edificare a cetăţii; cauzele principale ale necesităţii construirii unui complex fortificat de anvergura cetăţii Tighina; etapele edificării unor elemente fortificate aparte, etc. Pornind de la aceasta se impune cu strinjenţă necesitatea desfăşurării în perimetrul ei a unor investigaţii complexe şi interdisciplinare de amploare cu implicarea unor specialişti din diverse domenii ale ştiinţei (Fig. 4).

Activităţile complexe şi interdisciplinare de cercetare, conservare şi restaurare ale monumentului, cu posibilitatea ulterioară de muzeificare a diferitor elemente componente, a complexului fortificat şi a zonelor adiacente, poate fi realizat urmând patru direcţii principale: 1. realizarea unor măsurări arhitecturale multilaterale şi complexe, precum şi investigarea perspectivelor de restaurare a cetăţii; 2. efectuarea unor cercetări arheologice complexe şi sistematice; 3. investigaţii de documentare istorică privind etapele evoluţiei cetăţii; 4. muzeificarea monumentului şi crearea unei solide infrastructuri turistice naţionale şi internaţionale (Fig. 5).

În vederea atingerii acestui deziderat se impun a fi realizate următoarele obiective generale:

1. stoparea degradării elementelor defensive (ziduri, turnuri de apărare, şanţuri şi bastioane, comunicaţii subterane ş.a.) prin efectuarea unor activităţi/operaţii de conservare; 2. restaurarea complexă, cu utilizarea tehnicilor şi metodologiilor moderne, a ansamblului fortificat; 3. muzeificarea monumentului.

Cercetările complexe ale fortificaţiei medievale Tighina/Bender pot fi realizate de specialişti calificaţi şi experţi din diferite domenii ale arheologiei medievale, istoriei şi arhitecturii din Republica Moldova, România,Turcia, Ucraina, Rusia etc.

Activităţile care ţin de compartimentul arhitectură şi elaborarea activităţilor de proiectare  preconizează investigaţii în arhivele din Republica Moldova, România, Rusia, Turcia ş.a. în vederea identificării de noi materiale grafice privind cetatea Tighina/Bender; efectuarea unor activităţi privind analiza obiectivă a situaţiei/stării tehnice şi arhitecturale a elementelor constructive care privesc cetatea; efectuarea unor măsurări topografice complexe; elaborarea unor proiecte de restaurare a tuturor componentelor fortificaţiei; efectuarea lucrărilor complexe de restaurare.

Cercetările arheologice presupun mai multe etape distincte printre care: studierea materialelor de arhivă şi a documentaţiei privind investigaţiile arheologice efecuate la Cetatea Tighina/Bender în anii precedenţi; efectuarea cercetărilor arheologice perieghetice complexe în incinta cetăţii şi în extramuros în scopul identificării zonelor cu potenţial pentru investigaţiile de perspectivă imediată şi de durată; efectuarea sondajelor arheologice curente, coordonate cu colaboratorii complexului muzeal, în vederea cercetării succesiunilor stratigrafice în diferite zone ale cetăţii; prelucrarea de laborator a materialelor obţinute în procesul investigaţiilor arheologice şi elaborarea rapoartelor de săpătură pentru anii respectivi.

Cercetările istorice vor fi orientate în vederea investigării istoriografice a documentelor de arhivă privind istoria cetăţii de la Tighina/Bender şi regiunile limitrofe; cercetare materialului numismatic identificat în incinta fortificaţiei şi în împrejurimi; studierea surselor epigrafice; analiza sistematică şi detaliată a materialelor heraldice şi sfragistice; cercetarea complexă a materialelor cartografice şi a surselor; identificarea şi cercetarea surselor documentare interne şi externe în scopul acumulării unor informaţii noi privind evoluţie diferitor etape ale istoriei cetăţii. 

Pornind de la caracterul complex şi multiaspectual al activităţilor preconizate, realizarea acestora presupune mai multe etape consecutive şi de durată. Anumite activităţi se vor derula concomitent (colectarea materialelor documentare de arhivă; efectuarea măsurărilor şi realizarea planurulor arhitecturale ale fortificaţiei; realizarea sondajelor magnetometrice şi geofizice etc.)  (Fig. 6).  

Activităţile privind muzeificarea şi constituirea infrastructurii naţionale şi internaţionale vor fi orientate spre: crearea unei colecţii de materiale riguros selectate privind organizarea/crearea ulterioară a unor expoziţii; organizarea unui sistem muzeal complex de inventariere şi evidenţă a colecţiilor; evidenţierea unor spaţii şi crearea unor condiţii normative pentru depozitarea şi păstrarea colecţiilor muzeale; identificarea unor spaţii din interiorul complexului fortificat în vederea organizării expoziţiilor; crearea unor laboratoare pentru conservarea şi restaurarea materialelor din colecţia muzeală; determinarea unor spaţii din cadrul cetăţii în vederea constituirii unor structuri turistico-muzeale (pavilioane, spaţii concertistice, blocuri sanitare etc.).

Cercetarea arheologică din interiorul şi din extramurosul cetăţii Tighina/Bender dar şi a teritoriul aferent/accesibil are drept scop o mai bună cunoaşterea a stratigrafîei acestei construcţii defensive şi obţinerea unor date noi, care vor facilitatea atât reconstituirea părţilor ei componente cât şi a particularităţilor evoluţiei ei istorice. Astfel, se propune realizarea, cu ajutorul echipamentele moderne, a următoarelor obiective generale: cercetarea perieghetică vizuală şi efectuarea măsurărilor topografice pentru reconstituirea, cu ajutorul tehnicilor moderne, a planimetriei generale şi a particularităţilor dispunerii complexelor din interiorului cetăţii; cercetarea spaţiului din interiorul şi din extramurosul cetăţii prin realizarea unor sondaje geomagnetometrice şi a săpăturilor arheologice; cercetarea arheologică a complexelor accesibile care să ofere o imagine generală asupra stratigrafîei, tehnicilor şi fazelor de construcţie, evidenţierea nivelelor de călcare istorice, a adâncimii fundaţiilor, identificarea spaţiilor cercetate anterior, precum şi evidenţierea unor complexe şi vestigii noi; realizarea săpăturilor arheologice în incinta cetăţii bastionale, a complexelor acesteea, pentru o mai bună cunoaşterea a structurii şi stratigrafiei complexelor din incinta cetăţii; colectarea şi recuperarea tuturor informaţiilor istorico-arheologice descoperite şi integrarea lor într-un Raport arheologic final care va fi integrat în Raportul final al cercetărilor; descărcarea de sarcină arheologică a suprafeţelor unde urmează să fie realizate lucrări de reabilitare, restaurare şi de muzeificare.

Totodată sunt evidenţiată şi câteva obiective specifice dintre care menşionăm: stabilirea evoluţiei planimetrice şi cronologice generale a cetăţii; stabilirea caracteristicilor tehnice ale structurilor construite vizibile şi reconstituirea planimetriei acestora; stabilirea principalelor nivele de călcare şi de construcţie a cetăţii;  identificarea structurilor dispărute pe baza urmelor păstrate în sol şi a informaţiilor documentare, reconstituirea planimetriei acestora; furnizarea datelor necesare pentru găsirea soluţiilor de restaurare a interiorului cetăţii.

References

• Costăchescu M., Documente moldoveneşti înainte de Ştefan cel Mare, vol. II, Iaşi, 1932, 630-631.
• Miron Costin, Letopiseţul Ţării Moldovei. De neamul moldovenilor, Bucharest, 1979, 214-215.
• Giurescu C.C., Tîrguri sau oraşe şi cetăţi moldovene din secolul al X-lea pînă la mijlocul secolului al XVI-lea, Bucureşti, 1967.
• Тихомиров М.Н., “Список русских городов дальних и ближних”. In: Исторические записки, 40, 1952, 214-259.
• Защук А., Материалы для военной географии и военной статистики России. Военное обозрение Бессарабской области. Sankt-Petersburg, 1963, 145.
• Батюшков П.Н., Бессарабия. Историческое описание. Санкт-Петербург. 1892, 39;
• Берг Л.С., Бессарабия. Страна-Люди-Хозяйство, 1st issue: Petrograd, 1918; 2nd issue: Chişinău, 1993, 54.
• Nistor Ion, Istoria Basarabiei, Chişinău, 1991, 45.
• Cantemir Dimitrie, Descrierea Moldovei, 1975, 37.
• Guboglu Mihail, Inscripţia sultanului Suleiman Magnificul în urma expediţiei în Moldova (1538/945). In: Studii. Revista de istorie, Bucharest, IX, 1956, nr. 2-3
• Maxim Mihai, Teritorii româneşti sub administraţie otomană în secolul al XVI-lea. In: Revista de istorie, nr. 8, 1983, p. 809.
• Chirtoagă Ion, Tighina, In: Destin românesc, 1994, nr. 3, p. 111-112; Idem, Târguri şi cetăţi din sud-estul Moldovei (secolul al XIV-lea – începutul secolului al XIX-lea), Chişinău, 2004, 107.
• Аствацатуров Г., Бендерская крепость. Bender, 2007, с. 47.
• Красножон А. В., Бендерский фортификационный комплекс XVI-XVIII вв. In: Stratum plus, nr. 6, 2011, 221, 250.
• Войцеховский В. А., К вопросу о периодизации строительства крепости в Бендерах. In: Материалы Третьей научно-технической конференции Кишиневского политехнического института, Chişinău, 1967, 189-190.
• Şlapac Mariana, Cetăţi medievale din Moldova (mijlocul secolului al XIV-lea – mijlocul secolului al XVI-lea), Chişinău, 2004, 100.
• Hîncu I. Gh., Vetre strămoşeşti din Republica Moldova, Chişinău, 2003, 411.